Cum să gasești un job prin intermediul networkingului?

În cadrul companiilor, unele dintre joburi nici nu apucă să fie publicate, că pot fi deja ocupate de către candidați care au fost recomandați intern.

Conform website-ului jobvite.com, 40% dintre cei angajați dinaintea crizei sanitare s-au angajat prin intermediul recomandărilor.

Networking-ul poate fi o resursă foarte folositoare de a-ți găsi un job nou. Poți face asta și fără să aplici pe LinkedIn, prin portalurile de joburi sau chiar pe site-urile companiilor.

Însă cum poți ajunge să fi recomandat, dacă spre exemplu, nu cunoști pe nimeni din nicio companie care te interesează?

  • Apelează mai întâi de toate la prietenii din cerul tău apropiat. Există posibilitatea ca prin companiile în care lucrează să existe posturi disponibile pentru care te-ar putea recomanda.
  • Înscriete în organizații profesionale sau grupuri cu același interes ca tine;
  • Contactează oameni pe LinkedIn sau prin adresa lor de email;

Dacă în primul caz tot ceea ce trebuie să faci este să intri în agenda telefonică și să dai un semn prietenilor tăi, în cel de-al doilea te poți conecta cu alți oameni și poți identifica în care dintre relațiile profesionale ți-ai dori să investești. În cel de-al treilea caz prezentat, vei avea nevoie de o strategie care să te ajute să iei toate acțiunile necesare pentru a ajunge la targetul tău.

Mai jos găsești un plan care a fost folosit cu succes. Te poți inspira din el și îl poți modela în funcție de domeniul tău de activitate sau personalitatea ta.

  1. Definește cât mai clar posibil pe ce job vrei să te concentrezi și mai mult de-atât, puneți pe listă câteva companii.
  2. Identifică potențiale persoane cu ajutorul platformei LinkedIn, care te-ar putea recomanda pentru fiecare companie în parte. Este de preferat ca aceste persoane să fie implicate în procesul de recrutare. Vei căuta două tipuri de oameni, recruiteri și nonrecruiteri, adică angajați care pot fi implicați în procesul de decizie sau care fac parte din echipa în cadrul căreia este dechis rolul respectiv etc.
  3. Recruterilor este de ajuns să le transmiți un Inmail prietenos, în care să le menționezi despre poziție și mai apoi să amintești un motiv pentru care consideri că te potrivești cu rolul, alături de CV-ul tău ca atașament. De exemplu: “Am văzut rolul deschis în cadrul companiei tale și având X ani de experiență în domeniul Y, m-am gândit săți scriu pentru a lua în considerare CV-ul meu pentru această poziție.” 
  4. Al doilea tip de persoane pot fi manageri sau colegi de pe aceeași poziție pe care o targetezi tu în cadrul companiei. Fă un research despre această persoană, încearcă să înțelegi tipologia lui, strânge câteva informații despre el. Le vei putea folosi mai târziu, în funcție de nivelul de relație pe care vrei să-l cultivi.
  5. Contactează persoana respectivă și nu îi cere să te recomande, ci încearcă să dezvolți o relație care să te ajute să înțelegi cum ai putea tu săi aduci lui plus valoare.

Mai jos ai un exemplu de email de început:

‘’Subiect: O scurtă întrebare

Bună, X!

Numele meu este M. și lucrez în prezent la compania Y. Căutam mai multe informații pe LinkedIn despre Z și am dat peste profilul dvs. Sper că nu vă deranjează că vă contactez din senin.

Am văzut că aveți o vastă experiență în tehnologia W și sunt foarte interesat să aflu mai multe despre această tehnologie/ acest domeniu. Mi-ar plăcea să am ocazia să vă adresez câteva întrebări, precum și să primesc orice sfat pe care îl aveți despre industrie.

Știu că timpul dvs. este extrem de valoros, așa că vă rog să nu vă simțiți nevoit să răspundeți în detaliu. Dacă aveți 5 minute să discutăm, aș aprecia foarte mult.

Vă mulțumesc oricum!

Numai bine,

M.

Nr. de telefon’’

6. Pregătește-te pentru discuție. Scopul întâlnirii tale este să îl faci să se simtă ca un expert. Încearcă să găsești câteva puncte comune, pe care să construiești o relație cu el.

Nu ar trebui să-i menționezi nimic despre poziția vacantă din cadrul departamentului/ companiei unde lucrează. Dacă cineva vrea să te ajute, o va face și fără să aduci tu vorba despre acel job.

Vei dori să pregătești o listă de întrebări care îl va determina să se deschidă față de tine cu privire la rolul său și companie.

Exemple: “Cum este să lucrezi în domeniul companiei X sau pentru compania Y? Nu am lucrat niciodată cu tehnologia ‘Y’, care ar fi beneficiile? Eu am lucrat cu Z/ Experiența mea este cu tehnologia Z.

Orice întrebări care generează o discuție fluentă, în așa fel încât să-l faci pe celălalt să fie deschis și să împărtășească informațiile cu tine sunt utile în acest caz.

7. Întrebarea care te ajută să înțelegi unde este problema: „Care este cea mai mare provocare cu care se confruntă echipa ta acum/ tu acum/ colegii tăi acum?”

Tema ta pentru acest moment este să oferi plus valoare. Încearcă să rezolvi sau să vii cu ceva valoros către el. Oferă-i un cadru pas cu pas al modului în care ai putea rezolva tu această problem, scoțând în evidență setul de abilități care te poziționează ca un avantaj pentru implementarea acelei soluții.

8. Răspunsul tău catre el poate fi astfel:

‘’Bună X,

Multumesc din nou pentru timpul acordat săptămâna trecută!

Mi-am petrecut mult timp gândindu-mă la ceea ce ai spus despre (cea mai mare provocare etc.). De fapt, am creat o schiță care vă poate ajuta cu niște idei etc.

Dacă îți permite timpul, mi-ar plăcea să îți ofer mai multe detalii.

Aștept cu nerăbdare un feedback din partea ta.

Numai bine,

Cu drag,

M.’’

Este foarte important să nu menționezi poziția deschisă în niciunul dintre e-mailuri sau în propunere. Ai răbdare și așteaptă răspunsul lor. Când vor reveni către tine, cel mai probabil vor menționa că există un rol deshis în departamentul lor.

Indiferent de metoda prin care ajungi la un job, nu uita că networking-ul este important. Personal, am ajuns în ultimele 3 joburi deoarece am fost recomandată de persoane cu care am lucrat sau din grupul meu de cunoștințe. Fiecare om cu care te întâlnești, la un moment dat, te poate ajuta cu o recomandare. În mediul de business, focusul este pus din ce în ce mai mult pe crearea de relații, iar acest lucru se observă chiar și în găsirea unui job. Regulă este: ajuți și vei fi ajutat.

Îți urez multă baftă în găsirea jobului dorit!

Articol scris de Monica Antohi,

Permanent Placement Consultant