6 Moduri prin care COVID-19 accelerează viitorul muncii
Pandemia COVID-19 a obligat companiile să schimbe radical modul în care funcționează. Schimbările pe care le facem acum, în timpul crizei, ar putea deveni schimbări permanente asupra modului de lucru așa cum îl știm.
Peste două miliarde de persoane din întreaga lume sunt acum în izolare, integral sau parțial, pe măsură ce guvernele și furnizorii de servicii medicale încearcă să limiteze daunele cauzate de pandemia COVID-19. Mulți dintre aceștia lucrează de acasă, folosind tehnologia pentru a putea comunica și colabora de la distanță. Chiar și așa, economia este afectată, prognoza PIB-ului arătându-ne că se va micșora în majoritatea regiunilor lumii, în timp ce izolarea ar putea continua până la 18 luni.
Pentru unii, însă, munca trebuie să continue, deoarece oferă servicii esențiale pentru un decurs normal al vieții de zi cu zi. Cei care lucrează în serviciile de urgență, asistență medicală sau supermarketuri, trebuie să muncească în continuare.
Acest lucru a dus la o creștere a procentului de angajare în anumite sectoare, la fel cum în altele, precum hotelurile, restaurantele și pub-urile, oamenii sunt concediați, deoarece pandemia îi obligă să-și închidă businessurile.